Tinerele din Spania, care au mai învins Ungaria și în faza grupelor, vor da piept cu Statele Unite în finala de joi pentru medaliile de aur.
Echipa masculină a Ungariei este cea mai titrată din istoria polo-ului olimpic, însă femeile nu au urcat niciodată pe podium în cei 12 ani de existență. Au ratat medalia de bronz în 2008, dar mai primesc acum o șansă în fața Australiei.
În cealaltă semifinală, antrenorul Adam Krikorian le-a dat ceva emoții elevelor sale, după ce o eroare tactică a trimis meciul cu Australia în prelungiri. Americancele conduceau cu 9-8 cu câteva secunde înainte de final, iar Krikorian a cerut time-out, crezând eronat că elevele lui aveau posesia. Greșeala a rezultat într-o lovitură de pedeapsă pentru Australia, care a convertit-o și a trimis meciul în prelungiri, unde însă americancele au înscris de două ori, scor 11-9, și s-au calificat în a doua finală consecutivă.
În semifinalele pentru locurile 5-8, China a învins Italia cu 14-10 și Rusia a trecut de Marea Britanie cu 11-9. Astfel, China lu Rusia se vor bate pentru locul cinci, în timp ce Italia și țara gazdă pentru locul 7.
Spania se califică în finala turneului de polo, chiar la debutul olimpic
Neînfrântă până acum la Jocurile Olimpice, Spania a reușit să învingă Ungaria în semifinalele turneului feminin de polo, chiar la debutul în acest turneu.

-
Navigație la JO 2012: Spania câștigă medalia de aur la Elliott 6m
11 Aug, 22:50 | 0 comentarii -
Spania a câştigat prima medalie olimpică la handbal feminin
11 Aug, 21:29 | 1 comentarii -
Baschet la JO 2012: Statele Unite și Spania reeditează finala de la Beijing
11 Aug, 01:30 | 0 comentarii -
Taekwondo la JO 2012: Joel Gonzalez a câștigat medalia de aur la 58 de kilograme
09 Aug, 01:54 | 0 comentarii -
8 august 1992 - Spania câştigă singurul său titlu olimpic la fotbal
08 Aug, 11:21 | 0 comentarii
+ adauga comentariu
COMENTARII (0):
Adauga comentariu
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate