Vorbim despre Naim Suleymanoglu, probabil cel mai mare halterofil din istorie.
Fiu al unui miner, Suleymanoglu s-a născut pe 23 ianuarie 1967 în Momchilgrad, Bulgaria, iar la 10 ani a plecat de acasă pentru a urma cursurile unei şcoli sportive, unde a început să ridice greutăţi. Calităţile sale au ieşit rapid la iveală şi la 14 ani era deja la doar 2,5 kilograme de recordul mondial, pentru ca în 1987 să cucerească primul său titlu european. Vor urma alte şase, dar şi şapte mondiale, majoritatea obţinute pentru Turcia, la 60 şi 64 de kilograme.
Naim nu a putut participa la Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 1984, din cauza boicotului blocului comunist. Nu puţini sunt cei care consideră că, în ciuda vârstei fragede, ar fi câştigat fără probleme aurul în California. Acest lucru şi discriminarea etnică împotriva turcilor din Bulgaria l-au determinat să fugă din ţară, în 1986. Timp de doi ani, nu a reuşit să-şi mai vadă familia. Însă asta nu l-a împiedicat să câştige primul său titlu olimpic, la Seul, în 1988.
Pentru ca Suleymanoglu să poată concura în Coreea de Sud pentru Turcia, guvernul bulgar a solicitat 1.000.000 de dolari, sumă pe care în cele din urmă a primit-o. După ce a devenit campion olimpic, a spus sec: „Sunt turc!”. O declaraţie care a smuls lacrimi din partea celor pe care îi reprezenta şi care l-au primit ca un erou la revenirea acasă, în Ankara organizându-se o paradă în onoarea sa.
La doar 21 de ani, Suleymanoglu era un adevărat fenomen. Peste ani, unul dintre antrenorii săi îl caracteriza poate cel mai bine, într-un interviu pentru Sports Illustrated: „La prima încercare, câştigă concursul. La a doua, schimbă recordul mondial. La a treia... Nu are nevoie de a treia încercare”. Şi-a confirmat statutul cucerind titlul mondial în 1989, apoi, surprinzător, a anunţat că se retrage. Nu a rezistat însă departe de competiţii şi a revenit în forţă, reuşind să-şi păstreze aurul olimpic în 1992, la Barcelona.
Al treilea titlu olimpic al Suleymanoglu, cel câştigat la Atlanta, în 1996, a reprezentat momentul maxim al carierei sale. Nu doar pentru că a devenit primul halterofil din istorie cu trei medalii de aur la rând la Olimpiadă, ci şi datorită duelului epic pe care l-a avut cu grecul Valerios Leonidis. Este cunoscută rivalitatea, nu doar sportivă, dintre cele două ţări, iar acest lucru a făcut ca lupta pentru primul loc să fie şi mai intensă.
Naim ridicase 147,5 kilograme la stilul smuls, în timp ce adversarul său s-a oprit la 145. La aruncat, Suleymanoglu a stabilit un nou record mondial, ridicând 185 de kilograme. Grecul a răspuns cu o performanţă de 187,5 kilograme, pe care halterofilul din Turcia a egalat-o la încercarea următoare. Ultima şansă a sportivului elen de a câştiga titlul era să bată din nou recordul mondial. A încercat să ridice 190 de kilograme, dar nu a treuşit să treacă de umeri. Imediat, crainicul sălii în care s-a desfăşurat concursul a spus: „Doamnelor şi domnilor, astfel se încheie competiţia de astăzi. Aţi asistat la probabil cel mai spectaculos concurs de haltere din istorie”.
În ciuda faptului că a pierdut, Leonidis şi-a felicitat rivalul: „Mă consider norocos. Am concurat împotriva celui mai bun din lume”. De cealaltă parte, Suleymanoglu a recunoscut că avea ceva de dovedit: „Cineva a încercat să fie mai bun decât mine. Trebuia să arăt că încă sunt cel mai bun”. Nimeni nu are vreun dubiu că a făcut-o.
După Atlanta, Naim şi-a anunţat din nou retragerea, încercarea de a reveni pentru o nouă medalie, la Atena, în 2004, soldându-se cu un eşec. La fel ca şi tentativele de a intra în politică, în Turcia, unde nu a reuşit să fie ales ca primar sau ca parlamentar.
bun bulago-turcul asta, chiar a fost cel mai bun.