Emma Snowsill, de la copil multi-talentat la campioană olimpică

Născută pe 15 iunie 1981, la Gold Coast, Queensland, Emma Snowsill a fost adevărată sportivă de la o vârstă fragedă, încercând înotul, tenisul, baschetul, schiul şi chiar baletul. Totuşi, la fel ca orice copil australian, visul său cel mare era să-şi reprezinte ţara la Jocurile Olimpice în concursul de înot.

„Înotul este o adevărată religie în Australia şi am crescut parcticându-l foarte mult. Mereu a fost dragostea mea, pasiunea mea. Îmi amintesc că mă uitam la Olimpiada de la Barcelona pe când aveam 11 ani şi am decis că îmi doresc să ajung şi eu acolo, să reprezint Australia ca înotătoare”, a povestit Emma.

Lucrurile s-au schimbat când avea 16 ani. Unul dintre colegii de la clubul local de înot unde era legitimată i-a cerut ajutorul într-un concurs de triatlon. Aşa a început o adevărată poveste de dragoste: „Am participat şi mi-am spus: «Hei, e grozav!». Este adevărat că a mai durat câţiva ani până să practic acest sport cu adevărat, pentru că încă eram la şcoală şi mă concentram pe înot, dar cu siguranţă aceea a fost ziua în care a început totul”.

Atunci când a început să ia în serios triatlonul, au apărut şi primele rezultate mari. Anul 2000 i-a adus atât titlul mondial la categoria de vârstă 16-20, cât şi medalia de aur la Festivalul Olimpic de Triatlon pentru tineret de la Sydney. De asemenea, a fost votată cea mai bună tânără triatlonistă a anului. Următoarea etapă în cariera sa era pasul de la promisiune la o sportivă de clasă mondială.

Din păcate, în momentul în care Snowsill se pregătea să facă pasul spre adevărata performanţă, a avut parte de o tragedie. Logodnicul său, Luke Harrop, un tănâr şi promiţător triatlonist, şi-a pierdut viaţa în timpul unui concurs din 2002, în urma unui accident suferit în proba de ciclism. „Am fost norocoasă să fiu înconjurată de oameni care m-au putut ajuta şi norocoasă să pornesc într-o carieră din care să transform experienţa în ceva pozitiv. A fost un punct de cotitură în viaţa mea, care mi-a influenţat cariera. După aşa ceva, realizezi ce este cu adevărat important în viaţă, iar eu am primit o lecţie valoroasă: viaţa este scurtă şi trebuie să te bucuri de ea”, a rememorat australianca.

Emma a reuşit să-şi revină repede după acest şoc, iar în 2003 a devenit pentru prima oară campioană mondială, învingându-le pe Laura Bennett şi pe Michellie Jones. Jocurile Olimpice de la Atena se vedeau la orizont, dar o fractură de stres a împiedicat-o să meargă în Grecia. O nouă experienţă care a ajutat-o să se întoarcă şi mai puternică. Şi-a păstrat titlul mondial în 2005 şi l-a confirmat un an mai târziu, când a obţinut şi medalia de aur la Jocurile Commonwealth-ului de la Melbourne.

Totuşi, apogeul carierei sale a venit abia în 2008, la Beijing, unde a cucerit medalia olimpică de aur. Când este întrebată de acel moment, sportiva de la Antipozi nu are niciun dubiu: „Aş fi dat toate cele trei titluri mondiale pe cel olimpic. Să câştig era dincolo de cele mai frumoase vise ale mele şi tot simţeam nevoia să mă ciupesc, pentru a fi sigură că s-a întâmplat. Este vârful, în orice sport. Toată lumea ştie ce înseamnă un aur la Olimpiadă”.